Maraton Cutia Bebelușului la Suceava și Piatra Neamț: 180 de voluntari au echipat 200 de cutii

200 de Cutii ale Bebelușului au fost echipate în timp record la Maratoanele de Voluntariat inițiate de Asociația SAMAS la Suceava și Piatra Neamț, în zilele de 4, respectiv 6 februarie, anul acesta. Cei 180 de voluntari reuniți în cele 2 orașe la aceste evenimente au reușit să echipeze în timp record Cutiile, care au și plecat apoi către beneficiarele lor.

În județele Suceva și Neamț, programul Cutia Bebelușului se derulează pentru al doilea an consecutiv, cu sprijinul Fundației OMV Petrom.

În județul Suceava, 389 de cutii au ajuns deja la mamele și bebelușii beneficiari în 74 de comunități din județ.

În județul Neamț, unde au fost înregistrare 903 solicitări, de Cutia Bebelușului au beneficiat deja 660 de mame și bebelușii lor, din 53 de comunități.

Asistenții medicali comunitari prezenți la maratoanele de voluntariat de la Suceava și Piatra Neamț au avut ocazia să participe direct la confecționarea și echiparea cutiei pe care o oferă în teren beneficiarelor și au fost impresionați de întreaga experiență.

A fost o bucurie să ne întâlnim astăzi, noi cei implicați în programul Cutia Bebelușului derulat de Asociația SAMAS în județul Suceava, şi să echipăm cutiile care ajung direct la mamele vulnerabile și bebelușii lor. Este impresionant să știi că poți contribui și în nume personal la o astfel de cauză nobilă” −  a declarat Georgiana Alexandra Vasian, asistentă medicală comunitară în Dolhasca, înscrisă în program în anul 2023 și care a distribuit deja 100 de Cutii ale Bebelușului.

Vasilica Gavriliu, asistentă medicală comunitară în comuna Pipirig, care a distribuit deja peste 50 de Cutii ale Bebelușului începând din 2023, când s-a înscris în program, a fost și ea impresionată de experiența maratonului de la Piatra Neamț: „Sunt foarte mândră de colegii mei care au participat astăzi la acțiunea de voluntariat și au echipat Cutia Bebelușului, care aduce atât de multă bucurie în comunitățile unde ei lucrează. Hăinuțele, scutecele, cutia în sine, folosită ca pătuț sigur pentru cel mic, toate le sunt de mare ajutor mamelor”.

Maratoanele de voluntariat de la Suceava și Piatra Neamț vin după alte șase evenimente de acest fel organizate începând din 2023 în București, Bacău, Botoșani și Ploiești.

Programul Cutia Bebelușului, derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom, a ajuns până acum la 5.300 de mame și nou-născuții lor în comunități din 10 județe din România. Parteneriatul strategic cu Direcția de Sănătate Publică din județele Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Constanța, Dolj, Gorj, Mehedinți și Suceava face posibilă implicarea a peste 450 cadre medicale, asistenți medicali comunitari, care duc în casele familiilor înscrise Cutia Bebelușului. Aceasta este oferită părinților împreună cu obiecte esențiale în primele 3 luni de viață ale bebelușului și cu informații importante despre siguranța și îngrijirea celui mic. 

Noutăți

Conținutul

Cutia Bebelușului

1.  Cutie echipată ca pătuț
2.  Pachet bebe
3.  Cosmetice și consumabile
4.  Jucării și cărți
5.  Pachet mamă