CUTIA Bebelușului ajunge la 100 de mame din județul Bacău prin proiectul CUTIA de BINE derulat de Asociația SAMAS și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
În România, un bebeluș sub un an moare la fiecare 6 ore*, Județul Bacău având o rată mortalității infantile de 7.8 decese la o mie de născuți vii, mai mare decât media națională.
Sănătatea micuților constituie unul dintre cele mai relevante repere ale situației economice și sociale a unei familii, fiind în strânsă legătură cu nivelul de trai, condițiile de viață și de muncă.
Mii de nou-născuți din România pleacă de la maternitate, pentru a ajunge în paturi insalubre, pe care, de multe ori, le împart cu părinții, frații mai mari sau chiar cu bunicii. O altă cauză a mortalității infantile este cauzată de lipsa monitorizării sarcinii – aproximativ 40% dintre viitoarele mame nu merg la medic sau fac primul control de sarcină în maternitate, înainte de naștere.
Prin implementarea proiectului CUTIA de BINE în județul Bacău, ne propunem să acoperim nevoile de bază ale familiilor vulnerabile, precum și cele de informare legate dezvoltarea sănătoasă a bebelușului, astfel încât să le putem oferi copiilor născuți în aceste familii un start mai bun în viață.
Care sunt efectele pe termen lung
Derularea proiectului CUTIA de bine va duce:
- la scăderea numărului de sarcini nemonitorizate și
- va crește accesul femeilor vulnerabile la servicii de sănătate maternă – atât medicale, cât și educative.
Astfel, prin acțiunile medicale, educaționale și prin ajutorul material acordat prin CUTIA de bine, nou-născuții vor primi o nutriție corectă, vor dormi în siguranță, iar mamele vor primi îndrumare pentru adoptarea unor decizii pertinente pentru îngrijirea lor.
CUTIA de Bine va ajunge la familii ca urmare a coagulării eforturilor cadrelor medicale din spitale, medicilor de familie și ale asistenților medicali comunitari.
Aceștia din urmă vor identifica în comunități 100 de beneficiare ale CUTIEI de bine, care au data probabilă a nașterii până la 14 februarie 2022:
- femei vulnerabile, provenind din familii venitul mediu/ membru familie sub 500 lei;
- victime ale violenței în familie;
- mame tinere: sub 18 ani;
- femei din case de protecție, centre de îngrijire a copilului etc.
- femei în situații de risc (discriminate etnic, disponibilizate etc).
Cadrele medicale le vor încuraja pe gravidele beneficiare ale CUTIEI de bine să efectueze 3 vizite medicale pentru monitorizarea sarcinii, viitoarele mame primind și un sprijin financiar pentru acoperirea transportului dus-întors la medic. Beneficiarele CUTIEI de bine vor primi CUTIA Bebelușului, un pat sigur pentru nou-născut, hăinuțe și produse de îngrijire pentru primele 3 luni de viață, precum și informațiile de care au nevoie pentru a-și putea îngriji corect bebelușul.
Gravidele se pot înscrie în proiect aici:
Asistenții medicali comunitari, medicii de familie sau medici neonatologi pot ajuta gravida să se înscrie în proiect aici