Cutia Bebelușului ajunge la încă 1.300 de mame cu nou-născuți din județul Neamț

  • 3.184 de mame cu bebeluși vor beneficia în total în județul Neamț de Cutia Bebelușului, până la finalul celei de-a treia ediții a programului implementat de Asociația SAMAS și Salvați Copiii România

 

  • 61 de specialiști – medici de familie și asistenți medicali comunitari, din 79 de comunități din județ – sunt implicați în derularea programului

 

Piatra Neamț, 21 august 2025. Cea de-a treia ediție a Programului Cutia Bebelușului, finanțat de Fundația OMV Petrom și implementat de Asociația SAMAS și Salvați Copiii România, începe în luna august și în județul Neamț. În următoarele 12 luni, la nivelul județului, alte 1.300 de mame cu nou-născuți vor beneficia de cutia cu peste 64 de produse necesare bebelușului în primele luni de viață, ducând numărul total al beneficiarelor acestui program, de la prima ediție până la finalul celei de-a treia, la 3.184.

Programul va fi gestionat în cele 79 de comunități din județ atât de Asociația SAMAS (care va acorda 990 de cutii), cât și de Salvați Copiii România (cu 310 cutii în această ediție).

7 specialiști și medici de familie colaboratori ai Salvați Copiii România și 54 de asistenți medicali comunitari care colaborează cu Asociația SAMAS facilitează interacțiunea cu beneficiarii și le oferă acestora cursuri despre creșterea și îngrijirea copilului, precum și asistență medicală. În primele două ediții, în județul Neamț, 3.768 de părinți au beneficiat de cursuri de alăptare, dar și pentru sănătatea mamei, a copilului și a întregii familii, susținute de profesioniști.

 

Peste 64 de produse esențiale pentru bebeluș și mamă

“Programul Cutia Bebelușului este un sprijin real pentru mamele aflate în dificultate. Am fost martor la momente emoționante, atunci când viitoarele mame au deschis cutia pentru prima dată – pe chipurile lor se citeau bucuria sinceră și surprinderea profundă. În numele lor, vă mulțumim din suflet pentru acest gest care face diferența”, spune dr. Mircea Pușcașu, medic de familie în Broșteni, colaborator al Salvați Copiii România.

Cutia Bebelușului conține azi peste 64 de produse esențiale nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfășat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice și consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării și cărți pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un spațiu sigur pentru somnul bebelușului în primele luni de viață, când riscul morții prin sufocare este foarte ridicat.

“Nu aveam nimic pregătit pentru bebeluș. Când am deschis cutia, am început să plâng. Fiecare lucru avea rostul lui și parcă fusese ales special pentru mine. Acum știu cum te simți când nu ești singură”, a declarat Elena, mamă din Broșteni, beneficiară a Salvați Copiii România.

 

Educație, speranță și empatie

În luna mai a acestui an, în cadrul programului au fost lansate Tutorialele Cutia Bebelușului, un ajutor esențial pentru gravide și mame, realizate de specialiști în pediatrie, puericultură, alăptare, psihologie etc. Cele 8 materiale video abordează teme de interes pentru părinți, de la alăptare la depresia postpartum, și consolidează componenta educațională a programului. Tutorialele au fost vizionate deja de peste 4 milioane de persoane.

O noutate în ediția a treia o reprezintă un “Ghid pentru mama”, care se găsește în Cutia Bebelușului și include 9 broșuri grafice, foarte accesibile, destinate mamelor care primesc cutia și care le aduc acestora informații esențiale despre siguranța somnului bebelușilor, diversificare, plânsul copilului, mituri în creșterea și îngrijirea copiilor etc.

“Consider că un singur om nu poate schimba lumea, dar acest program – Cutia Bebelușului – este asemenea unei pietre aruncate în apă, pentru a face valuri de educație pentru părinți și a da acel început bun în viață pentru bebeluși. Mai mult, atunci când ești strâmtorat și în nevoie, îndrumarea și chiar o vorbă de încurajare, venite cu un dar, reprezintă un gest care face diferența”, a declarat Mioara Savin, asistent medical comunitar în comuna Borlești, colaborator al Asociației SAMAS.

Eu mă așteptam la o cutiuță ca de pantofi, dar ne-ați adus cutia cu minuni! Am învățat multe despre copii, lucruri despre care nu am știut înainte, chiar dacă sunt la cel de-al 10-lea copil!”, spune Andreea, o mamă din comuna Borlești, beneficiară a Asociației SAMAS.

 

Noutăți

Conținutul

Cutia Bebelușului

1.  Cutie echipată ca pătuț
2.  Pachet bebe
3.  Cosmetice și consumabile
4.  Jucării și cărți
5.  Pachet mamă